Rolul modelului parental şi constelaţiei familiale în percepţia auto-eficienţei academice
Prep. univ. Monica Lamping
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
12 iunie 2007
Rezumat
Mediul academic este unul competitiv, care stimulează ideea de performanţă şi, totuşi, unii studenţi reuşesc să se afirme, în timp ce alţii renunţă, abandonează. Am căutat o explicaţie a acestui fapt şi studiul de faţă ne-a oferit posibilitatea să o găsim. Lucrarea de faţă este menită să îndeplinească următorul obiectiv: studiul atent şi detaliat al fenomenului auto-eficienţei academice percepute (încrederea în aptitudinile personale de a organiza şi desfăşura/dezvolta cu succes activităţile academice) abordat din perpectiva modelului parental perceput şi al constelaţiei familiale. Tema lucrării de faţă nu a fost foarte cercetată în literatura de specialitate din ţara noastră, ceea ce este uşor contrariant, datorită implicaţiilor sale în diverse domenii. Am dori să specificăm că subiectul, este foarte complex, atractiv, având un impact semnificativ, nu doar la nivel teoretic, ci şi practic, în încercarea de a facilita adaptarea studenţilor la obţinerea performanţelor academice.
Cuvinte cheie Auto-eficienţă academică percepută, model parental perceput, constelaţie familială
Abstract
The academical environment is a competitive one, stimulating the idea of performance and, nevertheless, some students succeed in affirming themselves, whereas others renounce, abandon. We have looked for an explanation of this fact and this study offered us the possibility to find it. The paper is meant to accomplish an aim: the careful and detailed study of the phenomenon of perceived academical self-efficency (the trust in the personal skills of successfully organize and develop academical activities) from the perspective of familial construction and perceived parental model. The subject of the present paper was not very researched in our country, which is slightly contradicting, given its important implications in different fields. We would like to specify that the subject, approached from the paper is especially complex, attractive, with significant impact not only theoretically, but also in practice, in the continuing intent of facilitating students to adapt and to obtain academical performances.
Key words: Perceived academical self-efficency, perceived parental model, familial construction
Descrierea cadrului teoretic al temei
Auto-eficienţa academică
Auto-eficienţa academică percepută ar putea fi definită ca „o serie de judecăţi personale asupra propriilor abilităţi de a organiza şi executa acţiuni cu scopul de a obţine anumite tipuri de performanţe educaţionale” (Bandura, 1977, apud. Barry. J. Zimmerman, p. 203). În legătură cu această definiţie, trebuie făcute câteva precizări. Auto-eficienţa academică percepută ar putea fi caracterizată prin: nivel, generalitate şi putere. Nivelul auto-eficienţei academice se referă la variaţiile existente între diferite niveluri ale unei sarcini (de exemplu, dificultatea crescândă a unor probleme de matematică). Generalitatea înseamnă transferul încrederii în propria eficienţă, între diferite activităţi. Puterea auto-eficienţei academice percepute înseamnă gradul de certitudine pe care o persoană îl are în legătură cu capacitatea sa de a obţine anumite performanţe în sarcină.
Auto-eficienţa percepută în domeniul academic implică judecăţi asupra capacităţilor de a obţine performanţă. Acest concept include judecăţi asupra propriilor cunoştinţe, abilităţi, strategii, managementul stresului. Un aspect considerat important de către Bandura a fost dacă auto-eficienţa academică percepută poate prezice motivaţia studenţilor. Cercetările în domeniu au formulat ipoteza că încrederea în propria eficienţă influenţează nivelul efortului, perseverenţa şi alegerea activităţii. De asemenea, s-a constatat că auto-eficienţa academică percepută este corelată pozitiv atât cu nivelul performanţei cât şi cantitatea de energie implicată. Studiul lui Berry (1987), prezentat şi de către Zimmerman, a arătat, de asemenea, că auto-eficienţa academică percepută influenţează performanţele memoriei, atât în mod direct, cât şi prin intermediul perseverenţei crescute a subiectului.
Auto-eficienţa academică percepută este puternic influenţată de comparaţiile sociale (Bandura şi Jourden, apud. Zimmerman, 1991), iar acest aspect apare cu pregnanţă în special în mediul educaţional, unde performanţele academice sunt deseori supuse unei evaluări comparative. Succesul sau eşecul celorlalţi poate afecta auto-eficienţa percepută a unei persoane, datorită efectului similarităţii percepute. Alţi autori au studiat influenţa feedback-ului asupra auto-eficienţei academice percepute. S-a constatat că oferirea de feedback pozitiv studenţilor ajută nu numai la creşterea gradului de auto-eficienţă academică, ci influenţează şi alegerea sarcinilor şcolare şi interesul depus pentru rezolvarea acestora.
Un grad crescut de auto-eficienţă academică presupune şi o creştere a gradului de angajament în activităţile de învăţare, având ca efect dezvoltarea competenţelor educaţionale.
Analizând relaţia dintre auto-eficienţa percepută şi abilităţile academice, putem spune că auto-eficienţa este influenţată de propriile abilităţi, dar nu se reduce la o simplă reflectare a acestora. O dovadă în acest sens este faptul că studenţii cu nivel similar de dezvoltare a abilităţilor cognitive obţin totuşi performanţe intelectuale diferite, această diferenţă provenind din gradul de auto-eficienţă percepută a fiecăruia în parte.
Dacă până acum am vorbit despre auto-eficienţa percepută personală (adică a fiecărui individ în parte) trebuie să precizăm că Bandura a explicat mecanismul de acţiune al eficienţei nu numai la nivel individual, ci şi la nivelul grupului (I. Macsinga, 2000).
În încheierea prezentării acestui concept, trebuie să amintim că performanţa academică, în special în primul şi al doilea an de facultate (când încă nu s-au format în mare măsură strategiile de învăţare potrivite noului regim şcolar) joacă un rol foarte important pentru student. Ele pot condiţiona sau măcar influenţa realizările de mai târziu, interesul şi preocupările pentru ştiinţă, scopurile pe termen lung, chiar cariera profesională şi evoluţia acesteia. Iar în obţinerea performanţelor şcolare, o mare influenţă o are auto-eficienţa academică percepută, cu toate implicaţiile şi consecinţele ei.
Modelul parental şi constelaţia familială
Comportamentul sau modelul parental se referă la acţiunile şi atitudinile figurilor parentale faţă de copil. A. Adler afirma că pregătirea pentru viaţă începe imediat după naştere şi, în mare măsură, această pregătire este opera mamei. Adler acordă figurii materne un rol principal în socializarea copilului. Autorul descrie trei tipuri de modele parentale, din perspectiva relaţiei părinte-copil (Macsinga, 2000):
● modelul parental hipertolerant (sau permisiv), caracterizat prin indulgenţă, toleranţă excesivă, suport emoţional, hiperprotecţie, asigurarea unui sentiment de securitate;
● modelul parental rejectiv (sau autoritar), caracterizat prin ignorarea nevoilor copilului, indiferenţă, impunerea voinţei părintelui, lipsa de comunicare;
● modelul parental adaptativ (sau democrat), caracterizat prin relaţionare bazată pe respect, dragoste, încredere, independenţă.
Adler considera că atât modelul hipertolerant, cât şi cel rejectiv determină o slabă adaptabilitate a viitorului adult la cerinţele mediului, inducând astfel un sentiment de inferioritate. În cazul modelului rejectiv, în opinia lui Adler (1993), viitorul adult va dezvolta, prin mecanismul compensării, fie un sentiment de dependenţă, fie tendinţe agresive în relaţiile cu ceilalţi. De asemenea, Adler afirma că dacă există un contact prea slab al copilului cu mama, copilul va dobândi ostilitate care, prin experienţe asemănătoare, va deveni atitudinea sa fundamentală faţă de lume şi faţă de ceilalţi. Aceeaşi atitudine ostilă poată să apară şi dacă copilul se simte copleşit de pretenţiile exagerate ale părinţilor. Adler a analizat detaliat şi cazul copiilor răsfăţaţi, altfel spus, cazul copiilor care au avut un model parental hipertolerant sau permisiv. Autorul afirma că un copil care a avut ocazia să-şi impună propria voinţă în faţa părinţilor (în repetate rânduri), ajuns la maturitate, se va conduce după opinia că are dreptul de a-i domina întotdeauna pe ceilalţi. O altă idee este că dacă mama manifestă o afecţiune exagerată faţă de copil, acesta va simţi că nu este necesar să colaboreze. În timp, va ajunge să aştepte totul de la ceilalţi, să-i pună pe ceilalţi în serviciul său.
Constelaţia familială se referă atât la numărul de fraţi, cât şi la locul fiecărui copil în ierarhia familială şi diferitele probleme ce pot decurge din această ierarhie. Adler, a analizat mai multe cazuri. De exemplu, cazul copilului unic la părinţi, este unul special. Adler, afirma că, de obicei, copilul unic este crescut printre adulţi, fiind ocrotit cu o grijă exagerată de către părinţi. În ceea ce priveşte familiile cu doi copii, dacă unul din aceştia are un avantaj pronunţat faţă de celălalt în prima copilărie, acesta din urmă ar putea dezvolta un pronunţat sentiment de inferioritate (Adler, 1993). Practic, eşecul unui copil ar însemna reuşita celuilalt. Sentimentul de inferioritate este agravat dacă părinţii manifestă o preferinţă pentru unul dintre copii.
Aşa cum afirmă şi Adler, în familiile cu doi copii, primul născut are o situaţie specială. El a fost un copil unic, cu toate privilegiile ce decurgeau din această situaţie. Brusc, el este „detronat” în favoarea altui copil. În aceste condiţii, dacă primul născut a fost hiperprotejat, îi va fi greu să accepte şi să se adapteze acestei situaţii, practic, va fi echivalentul unei a doua „înţărcări”. Şi mai dificilă pare situaţia băieţilor prim-născuţi, urmaţi la un scurt interval de o soră. În acest caz, băieţii simt că trebuie să apere nu numai rangul de prim-născut (care le oferă o oarecare superioritate), ci şi superioritatea ce provine din rolul masculin. Secundului nu îi este mai uşor decât primului născut. Aceasta deoarece copilul secund are mereu un frate mai mare care îi este superior.
După cele precizate până acum, putem înţelege mai bine de ce aproape întotdeauna, la fratele mai mic se observă o puternică strădanie de ascensiune. Uneori, atunci când cel mare are succes, se observă la copilul mai mic o rată crescută de eşecuri.
O altă situaţie specială este cea a celui mai mic frate, într-o familie cu mai mulţi copii. Cel mai mic dintre copii nu este niciodată copil unic, dar nu este nici în dificila postură a „secundului”, despre care am vorbit mai înainte. Cel mai mic are câţiva fraţi mai mari iar, aşa cum afirma şi Adler, tendinţa părinţilor este de a-l răsfăţa. Statutul lui are şi aspecte negative, deoarece, pe lângă faptul că părinţii îi acordă mai multă atenţie decât fraţilor mai mari, totodată, ei au tendinţa de a-l considera cel mai neputincios dintre copii, deci, implicit, cel mai mic va fi protejat.
Există şi stuaţii, cum ar fi o singură fată cu mai mulţi fraţi băieţi, sau un singur băiat între mai multe surori. Adler, afirma că atunci când, într-o familie cu mai mulţi copii, există o singură fată, acea fată va manifesta o dezvoltare excesivă a trebuinţei de sprijin, cu alte cuvinte, a caracteristicilor psihice specifice rolului feminin. În cazul în care, într-o familie cu mai mulţi copii există un singur băiat, acel băiat va manifesta îndărătnicie, curaj, demnitate dar şi o mare trebuinţă de a domina.
Scopul studiului
Realizarea unui studiu comparativ între subiecţii provenind din familii cu mai mulţi copii (subiecţi care au fraţi) şi subiecţii provenind din familii cu un singur copil (subiecţi fără fraţi), în ceea ce priveşte încrederea în propria capacitate de a obţine performanţă academică.
Obiectivul studiului:
Analizarea diferenţelor semnificative dintre subiecţii care au fraţi şi cei care nu au fraţi, în ceea ce priveşte încrederea în propria capacitate de a executa şi obţine performanţă în sarcinile academice, precum şi în ceea ce priveşte modelul parental perceput.
Ipoteza lansată
Constelaţia familială induce diferenţe interpersonale în ceea ce priveşte percepţia comportamentului parental precum şi nivelul auto-eficienţei academice percepute.
Descrierea metodologiei
În vederea realizării acestui studiu am aplicat chestionarul Parental Authority Questionnaire (PAQ)- aplicat de două ori, mai întâi evaluând figura maternă, apoi pe cea paternă şi un chestionar vizând auto-eficienţa academică percepută. În continuare voi prezenta probele cu caracteristicile lor.
A. Parental Authority Questionnaire (PAQ)
PAQ sau chestionarul pentru evaluarea autorităţii parentale este un instrument cunoscut şi aplicat în tipologia modelelor parentale. Acest chestionar cuprinde 30 de itemi sau afirmaţii care desciru relaţiile dintre subiect şi mama acestuia (apoi tatăl) în timpul copilăriei, afirmaţiile identificând trei modele parentale: permisiv, autoritar şi democrat. Pentru fiecare dintre aceste modele, în chestionar apar 10 itemi, pe care subiecţii îi citeşte şi acordă fiecărui item un anumit punctaj, între 1 şi 5 puncte, în funcţie de gradul în care este de acord cu respectiva afirmaţie (1- dezacord puternic, 2- dezacord, 3- indiferent, 4- acord, 5- acord puternic). Punctajul total pentru un anumit model parental se face prin însumarea punctelor acordate de subiect pentru fiecare item corespunzător acelui model parental. Prin însumarea punctelor acordate de subiect, pentru fiecare model parental se pot obţine între 10 şi 50 de puncte, iar prin compararea celor trei punctaje finale (câte unul pentru fiecare model parental) se poate stabili modelul parental dominant, atât al mamei cât şi al tatălui.
B. Students Self-Efficacy Questionnaire
Chestionarul pentru evaluarea auto-eficienţei percepute la studenţi este un instrument valid care are ca scop măsurarea nivelului auto-eficienţei academice percepute. Chestionarul cuprinde 30 de afirmaţii sau itemi care se referă la atitudinea subiectului faţă de propria capacitate de a obţine performanţă academică. Sarcina subiecţilor este să citească fiecare afirmaţie în parte şi să acorde fiecărei afirmaţii un anumit punctaj, între 1 şi 6 puncte, în funcţie de acordul sau dezacordul cu acea afirmaţie (semnificaţia punctajului acordat este: 1 punct înseamnă dezacord foarte puternic, 2 puncte înseamnă dezacord puternic, 3 puncte înseamnă dezacord, 4 puncte înseamnă acord, 5 puncte înseamnă acord puternic, iar 6 puncte înseamnă acord foarte puternic). Punctajul total se obţine însumând punctajele acordate de subiect, cu menţiunea că 10 itemi au o cotare negativă.
Analiza cantitativă şi interpretarea datelor
Pentru a verifica ipoteza, s-a pus problema, din punct de vedere statistic, dacă există diferenţe semnificative între subiecţii care au fraţi şi cei care provin din familii cu un singur copil, dacă aceste diferenţe sunt datorate hazardului sau diferenţei de constelaţie familială între subiecţi. În cadrul acestei lucrări au fost luaţi în studiu 120 de subiecţi, cu vârstele cuprinse între 18 şi 28 de ani, studenţi în anii I şi II la Facultatea de Sociologie şi Psihologie (secţiile: psihologie, sociologie şi asistenţă socială) din cadrul Universităţii de Vest. La început au fost luate în considerare două eşantioane: subiecţii care au fraţi (60 de subiecţi) şi subiecţii unici la părinţi (60 de subiecţi) şi ceea ce am urmărit a fost semnificaţia diferenţei dintre mediile obţinute la: auto-eficienţa percepută şi modelul parental perceput, al mamei şi al tatălui, fiecare incluzând trei variante: permisiv, autoritar şi democrat. Eşantioanele luate în studiu sunt independente, compoziţia lor nefiind stabilită pe baza unor criterii dinainte stabilite.
Am aplicat testul t pentru eşantioane independente (SPSS utilizează testul t indiferent de mărimea eşantionului, aceasta deoarece oricum distribuţia lui t se apropie de o distribuţie normală, conform Teoremei Limită Centrală). De asemenea, este vorba de un test de semnificaţie bidirecţional (nu cunoaştem dinainte sensul diferenţei).
Pentru a putea aplica un test bidirecţional de semnificaţie, au trebuit îndeplinite următoarele asumpţii:
● eşantionare simplă aleatoare– s-a realizat după modul explicat în rândurile de mai sus;
● date măsurate pe scală interval sau raport;
● scorurile să fie normal distribuite în populaţie: s-a aplicat Teorema Limită Centrală, importante fiind consecinţele acesteia, amintim că distribuţia de eşantionare devine tot mai normală ca formă, pe măsură ce N creşte, o dimensiune de 25 sau 30 este suficientă pentru o bună aproximare;
● independenţa grupurilor– subiecţii incluşi în analiză trebuie să apară doar într-un singur grup; într-adevăr, nu s-au ales aceiaşi subiecţi şi într-un grup şi în celălalt;
● omogenitatea varianţei, adică grupurilor trebuie să provină din populaţii cu varianţe egale: pentru a testa egalitatea varianţei, SPSS utilizează testul Levene (Statistics/Summarize/Explore).
O dată îndeplinite aceste condiţii, am aplicat testul t pentru eşantioane independente (Statistics/Compare Means/ Independent Sample Tests T) şi am analizat semnificaţia valorii lui t conform tabelului valorilor critice ale lui t. După ce am comparat toţi subiecţii care au fraţi cu toţi subiecţii unici la părinţi, am trecut la o analiză mai detaliată, comparând eşantionul subiecţilor de sex masculin cu fraţi cu eşantionul subiecţilor de sex masculin fără fraţi, apoi am comparat eşantionul subiecţilor de sex feminin unici la părinţi cu eşantionul subiecţilor de sex feminin care au fraţi.
În continuare, voi prezenta rezultatele demersurilor statistice realizate:
Aceste date, rezultate ale demersurilor statistice efectuate, sugerează, în primul rând că nu există o diferenţă semnificativă între subiecţii care au fraţi şi subiecţii care nu au fraţi în ceea ce priveşte auto-eficienţa academică percepută. Orice diferenţă ar exista între aceste două grupuri, se datorează hazardului şi nu diferenţei constelaţiei familiale. Această concluzie este surprinzătoare dacă ne gândim la caracteristicile subiecţilor care formează cele două eşantioane comparate.
Subiecţii care în copilărie au crescut într-o familie cu mai mulţi copii, potrivit lui Adler, au fost supuşi unei competiţii continue, existenţa unui frate, mai mare sau mai mic a reprezentat sursa unui sentiment de inferioritate, pe care subiectul a încercat să-l depăşească. Situaţia se agravează în cazul în care subiectul a perceput răsfăţarea fratelui, chiar dacă acest comportament de hiperprotecţie nu era manifest. În acest caz, reuşita unui copil poate însemna eşecul celuilalt.
Subiecţii care provin din familii cu un singur copil, au crescut înconjuraţi de atenţia şi grija mai multor adulţi (părinţi, bunici, alte rude), beneficiind de întreaga afecţiune a acestora. Mai mult, dat fiind că adulţii sunt foarte preocupaţi de starea de bine a copilului unic, aceşti subiecţi au fost probabil mereu ajutaţi, ajungând să li se pară firesc ca cineva să intervină atunci când au nevoie de ajutor, odată ajunşi la maturitate.
Date fiind aceste scurte tablouri comparative ale subiecţilor care au fraţi şi subiecţilor unici la părinţi, putem înţelege de ce expectam existenţa unei diferenţe semnificative la nivelul celor două eşantioane, în ceea ce priveşte auto-eficienţa percepută. Faptul că aceste expectanţe nu s-au confirmat, ne determină să considerăm posibilitatea ca diferenţele dintre eşantioane să facă referire la auto-eficienţa globală, dar să nu apară la nivelul auto-eficienţei academice.
Cu alte cuvinte, este posibil ca subiecţii care au fraţi să fie diferiţi de subiecţii unici la părinţi din punctul de vedere al încrederii în propria capacitate de a avea succes în viaţa cotidiană (viaţa socială, pe plan afectiv etc.). Pe de altă parte, ştim că într-o conjunctură socio-economică extrem de competitivă, iar această competiţie continuă la care au fost şi sunt supuşi subiecţii din ambele eşantioane poate afecta încrederea în propria capacitate de a face faţă cu bine sarcinilor academice. În plus, până să ajungă în mediul academic, subiecţii au trecut print-o serie de examene importante şi dificile, deci, felul în care ei şi-au perceput propriile performanţe de până acum, reprezintă o sursă de influenţă asupra încrederii în propria capacitate de a obţine performanţa academică şi o posibilă explicaţie pentru faptul că nu s-au constatat diferenţe semnificative între subiecţii care au fraţi şi subiecţii unici la părinţi.
Comparând eşantionul subiecţilor de sex masculin unici la părinţi cu eşantionul subiecţilor de sex masculin cu fraţi, rezultatele au fost aceleaşi cu cele obţinute anterior, adică nu există o diferenţă semnificativă privind auto-eficienţa academică percepută.
În realizarea acestei lucrări, am pornit de la o ipoteză, construind un studiu comparativ. Datelor obţinute, li s-a dat o interpretare ţinându-se cont nu doar de obiectivul lucrării, ci şi de studiile anterioare, precum şi de teoriile ce sprijină unele din concluziile rezultate în urma interpretării. Ca şi concluzie generală, putem afirma că ipoteza nu s-a confirmat, aducând un plus de complexitate şi nuanţare teoriilor şi studiilor realizate pe aceste teme.
Listă bibliografică
● Adler, A.( 1996), Cunoaşterea omului, Ed. Trei, Bucureşti;
● Adler, A., (1995), Sensul vieţii, Ed. IRI, Bucureşti;
● Bandura, A. (1997), Self-Efficacy, Harvard Mental Health Letter, vol. 13, Issue 9, p. 4;
● Clark, L.A., Kochanska, G. Şi Ready, R, (2000), Mother’s Personality and his interraction with child’s temperament, Journal of Personality and Social Psychology, vol. 79, nr. 2, p. 274-285;
● Cook, W.L., (2000), Understanding Attachment Security in Family Context, Journal of Personality and Social Psychology, vol. 78, nr. 2, p. 285-294;
● Lang, F.R., Heckhausen, J., (2001), Perceived Control Over Development and Subjective Well-Being: Differential Benefits Across Adoulthood, Journal of Personality and Social Psychology, vol. 81, nr. 3, p. 509-523;
● Macsinga, I., (2000), Psihologia diferenţială a personalităţii, Tipografia Universităţii de Vest, Timişoara;
● Monteil, J.M., (1997), Educaţia şi formarea sa, Ed. Polirom, Iaşi.
● Zimmerman, B.J., Self-Efficacy and educational development
Resurse online:
● Bandura, A.- Self-Efficacy, http://www.emory.edu/EDUCATION/mfh/BanEncy,html
● Kear, M.- Concept Analysis of Self-Efficacy, http://www.graduateresearch.com/Kear.htm
● Lorenzi, P.- Models and Self-Efficacy, http://www.evergreen.loyola.edu/plorenzi/BA301/Spring2000/BA30101 Models and selfefficacy 21 March
Citare:
Lamping, Monica, (2007). (12. iun.). Rolul modelului parental şi constelaţiei familiale în percepţia auto-eficienţei academice, apărut în Revista de Cercetare în Ştiinţele Educaţiei. Timisoara. disponibil la: http://www.rcsedu.info
| < Prev | Next > |
|---|
